Companiile aeriene din România vor fi obligate să-și testeze antidrog piloții și stewardesele

În acest an, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vrea să propună testarea medicală aleatorie a echipajelor de zbor, înaintea îmbarcării, dar și în urma unui eveniment, a personalului aeronautic navigant pentru stabilirea prezenţei unor substanţe psihoactive, în cazul implicării acestuia într-un incident grav sau accident de aviaţie.

Informația apare într-un proiect de Ordin al ministerului Transporturilor  şi Infrastructurii publicat în dezbatere publică pe site-ul ministerului, chiar la final de an, și consultat de Ziare.com.

Astfel, ”Art. 1. – Fără a aduce atingere reglementărilor europene specifice, transportatorii aerieni români au obligația:

a) să planifice și să execute activități de testare aleatorie, medicală și pentru stabilirea prezenței unor substanțe psihoactive, a personalului aeronautic navigant propriu înainte de îmbarcare;

b) să efectueze testarea post eveniment a personalului aeronautic navigant propriu, pentru stabilirea prezenței unor substanțe psihoactive, în cazul implicării acestuia într-un incident grav sau accident de aviație”, se arată în document.

În cadrul proiectului, fiecare transportator aerian român îşi va putea planifica procedura şi activitatea de testare aleatorie a propriului personal aeronautic navigant, înainte de zbor, ”inclusiv pe cea de înlocuire a personalului depistat pozitiv sau cu probleme medicale, astfel încât activitatea de zbor să nu sufere întârzieri”, se precizează în proiect.

De asemenea, transportatorul aerian român va avea obligaţia să efectueze testarea posteveniment a personalului aeronautic navigant propriu, pentru stabilirea prezenţei unor substanţe psihoactive, în cazul implicării acestuia într-un incident grav sau accident de aviaţie.

Însă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în calitate de autoritate națională competentă în domeniul certificării operatorilor aerieni civili

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *