România primeşte aproape 2 miliarde de euro de la Comisia Europeană

Suma de 2 miliarde de euro, vor ajunge în conturile Băncii Naţionale ale României, ce reprezintă prefinanţarea din împrumutul acordat României, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce au fost atinse ţintele şi jaloanele din trimestrul IV 2021.

Astfel joi, 13 ianuarie 2022, va fi virată suma aferentă prefinanțării din componenta de împrumut, în cuantum de 1.942.479.890 euro, reprezentând 13% din valoarea totală a împrumutului, se arată într-un comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Această sumă, vine în completarea primei tranşe a prefinanţării, pe componenta de grant, plătită de către Comisia Europeană la data de 2 decembrie 2021, în valoare de 1,85 miliarde euro.

Aşadar, României i-a fost acordată, până acum, suma de 3,79 miliarde de euro, de la momentul aprobării și demarării implementării PNRR, la 3 noiembrie 2021.

Ministrul Dan Vîlceanu: Împrumuturile vor fi utilizate pentru finanțarea unor proiecte de anvergură pentru România

În opinia sa, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vâlceanu, “Împrumuturile din acest program, atrase în condiții foarte avantajoase, vor fi utilizate pentru finanțarea unor proiecte de anvergură pentru România, fie că vorbim de sute de kilometri de autostradă, zeci de mii de locuințe racordate la rețele de apă și canal, facilități pentru digitalizarea a câtorva mii de IMM-uri sau zeci de mii de hectare de reîmpăduriri.

Accesul la aceste fonduri este condiționat însă de îndeplinirea reformelor asumate prin PNRR, și de aceea este nevoie de un efort comun al tuturor cordonatorilor”, a precizat acesta.

În contextul bancar, sumele împrumutului vor fi

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *