Nuanta a murit, traiasca nuanta!

IATA CE TREBUIE SA FACI:
Sa renunti pentru totdeauna, in toate circumstantele vietii tale, la toate nuantele. In zilele noastre, a scrie sau a vorbi “nuantat” te arunca in ridicol. Te face numai bun de dispretuit, de aratat cu degetul. Unii chiar ajung sa te urasca.
Impresia mea este ca ura fata de “nuanta” este astazi cel putin la fel de mare, de compacta si de unanima ca ura fata de “patriarhat”. Inca se mai da o lupta pentru putere, insa mai intai de toate se da o lupta pentru eliminarea nuantelor din literatura, din academie, din viata. Aceasta inversunare impotriva nuantelor are, cred, resorturi foarte profunde.

Citeste toate textele scrise de Adela Toplean pentru Ziare.com

Nuanta separa, obliga la diferenta. Nuanta discrimineaza. Nuanta acuza, desfigureaza, ucide. Ura fata de diferenta este ura fata de nuanta care otraveste, complicand periculos de mult discursul, relatia, realitatea. Un text, un discurs, o postare de Facebook – din ce sunt mai complicate, din ce creste riscul de a fi intelese gresit.
Evident ca nuanta jigneste. Oamenii – toti oamenii – vor control interpretativ absolut asupra a ceea ce li se spune si asupra a ceea li se intampla. Au nevoie, deci, de o grila hermeneutica accesibila. Mult simplificata.

Prin ceea ce simti si prin ceea ce spui nu ai voie sa cazi “pe langa” hashtag. Daca nu intra in hashtag, inseamna ca e de prisos. A exista public inseamna sa renunti la nuante si la rationamente sofisticate. Intr-o lume a hastag-urilor si a judecatilor simplificate, a spune public ca ceva sau cineva e special, inseamna sa te astepti ca afirmatia ta sa fie primita prin credinta, nu prin cercetare. Mai cu seama, prezumtia de vulnerabilitate nu se discuta. Apele se separa astazi cu mantre, cu meme si cu hashtag-uri. Daca nu esti oaie sau capra, victima sau agresor, esti, fireste, nimic.

Consecintele lipsei de nuanta sunt, mai ales la nivel interpersonal, dezastruoase. In lipsa nuantelor, riscul interpersonal creste exponential. Frica de nuanta, de cultura sofisticata si de tot ceea ce presupune ea inseamna, pana la urma, frica de a te lovi “pe bune”, asumat, de tine insuti, de ceilalti si de realitate in general. Ii detesti din toata inima pe cei care fac “pe desteptii” (fiindca te fac sa te simti vulnerabil?) si te arunci compensatoriu, demonstrativ, las, inconstient, prosteste, in bratele inculturii si ale schematismelor.

Sustinand activ lipsa nuantei, sanctionand prezenta nuantei, batjocorind sau ridiculizand nuanta, laudandu-te cu cultura putina pe care o ai, ti se pare ca ai gasit solutia definitiva la toate “falsele” probleme ale omenirii. De buna seama ca problemele pe care nu le pricepi sunt necesarmente false, apasatoare, oprimante. Caci cum altfel ar putea sa fie? Ramai, mai bine, prizonier cinstit al propriei fragilitati. Grila hermeneutica cu care lucrezi nu-ti da voie sa intelegi mare lucru din tine si din ceilalti; iar asta e o tragedie

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *