2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină vor intra în depozitele Unifarm

Până la sfârşitul acestei săptămânii, un număr de 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) a 200 mg intră în depozitele Unifarm, a anunţat, miercuri, Terapia – o companie Sun Pharma, într-un comunicat.

Iar primele 200.000 de doze din acest medicament vor ajunge în depozitele Unifarm începând de joi, 16 aprilie 2020.

„Ne-am mobilizat foarte repede, în contextul în care acest medicament este extrem de greu de procurat, pentru că există o cerere imensă la nivel mondial datorită unor studii încurajatoare privind eficienţa lui în tratamentul COVID-19. Cele 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) a 200 mg reprezintă cantitatea necesară pentru circa 100 mii de pacienţi conform recomandărilor protocolului terapeutic din 23 martie 2020 al Ministerului Sănătăţii. La aducerea acestui transport de la SUN Alkaloida Ungaria am lucrat împreună cu specialiştii din Guvernul României, Direcţia Politica Medicamentului din Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi CN Unifarm, cărora le mulţumim pentru că au facilitat în cel mai scurt timp formalităţile legate de importul acestui medicament”, a declarat Dragoş Damian, director general al Terapia.

Compania Terapia a acordat, până în prezent, donaţii şi sponsorizări în valoare de peste 500.000 de euro spitalelor şi instituţiilor care se află în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, bani care sunt utilizaţi la procurarea echipamentelor necesare personalului medical.

„Parteneriatul nostru cu sistemul sanitar nu se opreşte, însă, aici. Ne pregătim ca, până la mijlocul lunii august, să aducem în ţară 1.000 kg de materie primă de sulfat

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *