Zacaria își reorganizează portofoliul industrial și investește în noi proiecte

Compania Zacaria, cu sediul principal în Sibiu, a vândut o parte din portofoliul de parcuri industriale către CTP. Capitalul obținut permite companiei sibiene să susțină o creștere organică centrată pe dezvoltarea de parcuri industriale, centre comerciale și proiecte rezidențiale.

„Dorim în primul rând să mulțumim clienților, care ne-au fost aproape și cu care am reușit să dezvoltăm o relație de parteneriat și prietenie, și să le urăm succes în demersurile lor viitoare. În ceea ce privește planurile noastre imediate, vom continua dezvoltarea de noi parcuri industriale, în primă fază în Sibiu și Piteși și, mai mult, vom accelera construcția ansamblurilor rezidențiale, având deja câteva terenuri pregătite. În același timp, infuzia de capital va fi direcționată și către noi linii de business pe care dorim să le deschidem în România, îndeosebi în sectorul de retail”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

Tranzacția record a anului, intermediată de Avison Young prin David Canta, a vizat patru parcuri industriale din Sibiu, Craiova, Oradea și Arad, cu  un grad de ocupare de 100%.  Zacaria a beneficiat și de sprijinul unei echipe experimentate de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații, coordonate de avocații asociați Răzvan Gheorghiu-Testa și Dragoș Apostol.

Investiții imediate în proiecte rezidențiale

„Un capitol s-a închis pentru Zacaria, însă un altul mai incitant abia începe. În ultimele luni am lucrat intens pentru a putea demara cât mai rapid trei proiecte rezidențiale, în Sibiu, Craiova și București. Eforturile au dat rezultate și suntem încântați că putem începe lucrările în perioada

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *