Fonduri europene de peste 8 milioane lei pentru anveloparea a patru blocuri in Galaţi

Un contract de finanţare de peste 8 milioane lei, din fonduri europene, pentru anveloparea a patru blocuri din Galaţi, a fost semnat, vineri, de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi de directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADRSE), Luminiţa Mihailov, informează Biroul de presă al administraţie locale.

Din cadrul Programul Operaţional Regional 2014 – 2020,  este finanţat acest proiect, care are o valoare de 8.760.483,12 lei, iar obiectivul acestuia constă în creşterea performanţei energetice a celor patru blocuri, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locuitorilor, prin scăderea sub 90kWh/m2an a consumului specific de energie pentru încălzire.

Datorită acestui proiect, va creşte eficienţa energetică a unui număr de 320 de apartamente astfel că, prin efectuarea lucrărilor de reabilitare termică, consumul anual total de energie se va reduce cu aproximativ 53,06%, iar emisia specifică de CO2 se va reduce cu 55,56%.

Principalele lucrări de intervenţie sunt anveloparea clădirilor, termoizolarea casei scării cu polistiren extrudat, izolarea planşeului peste subsol, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu profile din PVC culoare albă, cu geamuri termoizolante, schimbarea lămpilor de iluminat existente cu lămpi de iluminat tip LED, refacerea trotuarelor perimetrale.

Acest proiect reprezintă, in ceea ce priveşte, valoarea sa financiară, cea mai mare finanţare obţinută de municipiul Galaţi pentru această anveloparea a blocurilor.

„Este cea mai mare finanţare pe care o atragem pentru un astfel de proiect până în momentul de faţă, pentru anveloparea blocurilor. Este vorba de 8.760.483,12 lei, bani care urmează a fi folosiţi pentru a creşte confortul în peste 320

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *