Preţurile produselor proaspete au crescut în Europa

Fructe, legume, carne.. Nathalie, o funcţionară de 54 de ani,  în timp ce străbate culoarele supermarketului din cartierul său din Frankfurt, îşi dă semna că nota de plată pentru cumpărăturile sale a crescut în câteva săptămâni, fructe, legume, carne…   transmite AFP.

De la debutul pandemiei de coronavirus, „în special ardeii au devenit foarte scumpi”, spune Nathalie.

In condiţiile în care consumatorii se confruntă cu o majorare a preţurilor produselor proaspete la raft.  Plângeri similare se aud în întreaga Europă.

Motivul: măsurile de restricţie impuse împotriva pandemiei peste tot pe continent, care complică producţia, încetinesc aprovizionarea şi fac să crească cererea.

-În Germania, preţul produselor proaspete a crescut cu aproape 10% în aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, susţine firma de consultanţă în agricultură AMI. S-au scumpit în special legumele, cu aproape 30%, ca urmare a creşterii explozive a preţurilor la broccoli şi conopidă, produse care vin din Spania şi Franţa.

-Şi în Franţa, de la începutul măsurilor de izolare,  anumite fructe şi legume au devenit mai scumpe, asociaţia consumatorilor UFC Que Choisir raportând o creştere medie de 9% a preţului fructelor şi legumelor.

-În Polonia, unde fermierii trebuie să facă faţă şi unei secete severe, preţul merelor s-a dublat în decurs de un an. „În fiecare zi, preţurile cresc”, spune Grazyna, o pensionară din Varşovia.

Această creştere se explică în principal prin închiderea frontierelor, care împiedică venirea muncitorilor sezonieri într-un număr suficient pentru recoltă în ţările producătoare, şi de asemenea cresc dificultăţile de aprovizionare internaţională.

„A devenit mult

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *