Criza lirei turcești se poate accentua puternic

În vremuri tulburi, de multe ori, este bine să ai ceva pe care să te poți baza.

Dacă vorbim de o monedă, în acest caz, acesta poate fi o bancă centrală capabilă să țină inflația la distanță sau un guvern stabil cu acțiuni predictibile care să liniștească investitorii nervoși. Deoarece Turcia de astăzi nu are niciuna dintre aceste două variante, lira turcească este în cădere liberă.

Cu ceva timp în urmă președintele Erdogan a anunțat un plan criticat de economiști pentru a salva economia turcă din criza pe care politicile sale au provocat-o. Acesta implica asigurarea de către guvern a unor depozite în lire împotriva fluctuațiilor cursului de schimb.

Dar acest lucru a obligat banca centrală să vândă miliarde din valuta forte deținută pentru a compensa devalorizarea depozitelor. Patru surse au declarat pentru Reuters că băncile de stat ale Turciei au vândut masiv dolari după ce președintele Tayyip Erdogan a anunțat că guvernul va garanta depozitele în moneda națională împotriva pierderilor din depreciere.

Erdogan susține că o liră slabă va fi benefică pentru economia Turciei, stimulând exporturile și atrăgând investitori. Într-un sondaj recent, ~90% dintre turcii intervievați au declarat că deprecierea lirei a avut un impact negativ pentru ei. Aproximativ doi din trei au declarat că nu au putut satisface nevoile de bază fără a lua împrumuturi. Chiar mai mulți cred că inflația este mult mai mare decât rata de peste 20% raportată oficial.

Economiștii susțin că Turcia ar trebui să crească ratele dobânzilor pentru a reduce inflația și

Articol complet pe Financiarul - Bani - Finante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *