Trump mai primeste o palma. Justitia interzice sefului agentiei nationale de presa sa ia decizii privind angajatii si sa intervina in continutul editorial

Un judecator federal a pronuntat o hotarare impotriva sefului agentiei care detine Voice of America si alte entitati de presa finantate de statul american ce era acuzat ca incearca sa le transforme in vehicule de propaganda pentru a promova agenda presedintelui Donald Trump, informeaza apnews.com.

Decizia ii interzice lui Michael Pack, CEO al U.S. Agency for Global Media, sa ia decizii privind personalul angajat si sa intervina in operatiunile editoriale.

Pack, realizator de film conservator, aliat al lui Trump si fost asociat al lui Steve Bannon, care a fost consilier al presedintelui, nu si-a ascuns intentia de a schimba radical agentia dupa ce a preluat conducerea ei, in luna iunie.

El a demis conducerile Radio Free Europe/Radio Liberty, Radio Free Asia, Middle East Broadcasting Networks si Open Technology Fund.

Directorul si directorul adjunct al Voice of America au demisionat cu cateva zile inainte de concedierile facute de Pack, care a destitutit si comitetele de conducere.

Actiunile lui au fost criticate atat de democrati, cat si de republicani in Congres, care controleaza bugetul agentiei de presa.

Procesul a fost deschis luna trecuta la Curtea de Justitie a Districtului Columbia de cinci directori care au fost concediati sau suspendati din functii. Ei l-au acuzat pe Pack si pe consilierii lui ca au incalcat “protectia statutara”, care apara organizatiile de presa de interferente politice.

Ulterior, Pack a anuntat ca a revocat regula de securitate elaborata de Broadcasting Board of Governors. Intr-un comunicat publicat pe site-ul agentiei, el a spus ca regula ii interzicea in mod eronat sa conduca operatiuni de transmisiune si facea agentia greu de gestionat. Judecatoarea Beryl Howell a decis, vineri, sa impuna interdictii preliminare care sa il impiedice pe Pack sa ia decizii legat de jurnalistii angajati de agentie, sa comunice direct cu ei si sa conduca vreo ancheta privind continutul editorial sau jurnalistii.

In luna iulie, Pack a ordonat efectuarea unei investigatii cu privire la publicarea unui pachet video cu Joe Biden, acum presedinte ales al SUA, pe site-ul VOA. El a spus ca segmentul era “pro-Biden” si ca echipa lui are in vedere actiuni disciplinare impotriva celor responsabili.

Paisprezece jurnalisti de la VOA au trimis, in luna august, o scrisoare managementului in care protestau fata de actiunile lui Pack, inclusiv concedierea jurnalistilor straini si comentariile lui care denigrau echipa VOA, ceea ce, spuneau ei, pune in pericol credibilitatea entitatii si a colegilor lor.

“Curtea a confirmat ca Primul Amendament le interzice domnului Pack si echipei lui sa incerce sa preia controlul asupra acestor entitati de presa, sa ancheteze jurnalistii pentru pretinse partiniri si sa incerce sa influenteze sau sa controleze continutul”, a spus Lee Crain, avocatul reclamantilor, intr-un comunicat.

VOA a fost fondata in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar prin statutul dat de Congres trebuie sa prezinte publicului international stiri si informatii independente.

CITESTE SI:

Procesul intentat

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *