Pelerinii de la Mecca, obligati sa se izoleze la domiciliu

Ultimii pelerini din cei o mie de norocosi care anul acesta au putut realiza marele pelerinaj (hajj) la Mecca au plecat duminica din orasul sfant musulman si vor trebui sa respecte o perioada obligatorie de izolare la domiciliu, ca precautie fata de o eventuala contagiere cu COVID-19, relateaza EFE.

Ca urmare a pandemiei mondiale, autoritatile saudite au autorizat participarea la Marele pelerinaj a doar o mie de pelerini rezidenti in regatul unic anul acesta, in conditiile in care mediile locale anuntau prezenta a circa 10.000 de persoane, reprezentand totusi o cifra infima fata de cei 2,5 milioane de credinciosi musulmani care au indeplinit acest ritual in 2019.

Pelerinii au fost supusi unor controale sanitare stricte si plasati in carantina la sosirea lor la la Mecca in acest weekend, iar bagajele lor au fost dezinfectate, potrivit imaginilor mediilor oficiale. Potrivit autoritatilor, peste 3.500 de angajati au efectuat activitati de dezinfectare a locurilor sfinte, folosind 54.000 litri de produse de curatenie.

Contrar traditiei si din cauza pandemiei de COVID-19, pelerinii nu au fost autorizati anul acesta sa atinga Kaaba, unde se afla piatra sfanta, pentru a limita riscurile de infectare. Duminica pelerinii au incheiat ritualurile care au inceput miercuri si au culminat vineri cu sarbatoarea Eid al-Adha sau a Sacrificiului si lansarea de mici pietre impotriva unor coloane care simbolizeaza tentatiile diavolului.

Participantii la pelerinaj au primit un kit ce contine pietre sterilizate pentru ritualul lapidarii Satanei, dezinfectante, masti sanitare, un covoras si un vesmant alb fara cusaturi numit “ihram” pe care orice pelerin trebuie sa-l poarte la aceste ritualuri. In mici grupuri avand fiecare cate un ghid, credinciosii au inconjurat de sapte ori Kabaa, in sensul contrar acelor de ceasornic, constructia cubica situata in centrul Marii Moschei de la Mecca.

Hajj este unul dintre cei cinci stalpi ai Islamului pe care orice credincios musulman trebuie sa-l indeplineasca macar o data in viata, daca are mijloacele necesare.

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *