BBC: De ce Belgia are cea mai mare rata a mortalitatii de COVID-19

Daca e sa ne luam dupa rata mortalitatii, Belgia este cea mai afectata tara de COVID-19.

Acest indice ia in calcul numarul deceselor cauzate de noul coronavirus raportate la suta de mii de locuitori.

Iar presedintele american Donald Trump a folosit aceste date in incercarea de a arata ca SUA tin mai bine sub control raspandirea virusului decat alte natiuni.

Intr-adevar, dupa rata mortalitatii, Belgia se afla pe primul loc (cu o valoare a indicelui de peste 67), iar Statele Unite pe pozitia a saptea (peste 19).

BBC a analizat insa situatia mai indeaproape. Cu o populatie de 11,5 milioane, Belgia are 67 de decese din cauza COVID-19 la suta de mii de locuitori. Cu o populatie de 330 de milioane, SUA au 19 morti la suta de mii de locuitori, potrivit datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins.

Abuzarea de astfel de comparatii, asa cum a facut Trump, nu este corecta si nici nu trebuie folosita pentru a castiga capital politic, sustine profesorul Steven Van Gucht, virusolog belgian, care mai mentioneaza ca tara sa face o raportare mai exacta a deceselor.

Concret, autoritatile belgiene isi numara mortii intr-un mod diferit fata de orice alta natiune: includ si cazurile din caminele de batrani care sunt suspecte, nu doar pe cele confirmate.

Potrivit celor mai recente date, din cele 7.703 de decese raportate de Belgia, 53% au avut loc in unitatile destinate ingrijirii celor in varsta. Dintre acestea, doar 16% sunt confirmate, restul fiind doar suspecte – adica mai mult de 3.500.

Cum functioneaza aceasta metoda?

“Se bazeaza pe evaluarea medicului, care ia in calcul daca noul coronavirus a fost prezent in centrul respectiv de ingrijire a batranilor. De exemplu, daca intr-o astfel de unitate exista unul sau doua decese confirmate, iar peste cateva zile mai mor cativa oameni de acolo care au avut simptome similare, atunci si aceste cazuri sunt raportate ca decese provocate de COVID-19”, explica Van Gucht.

Mai trebuie mentionat ca, in total, Belgia a raportat pana acum 7.703 de decese cauzate de COVID-19, iar SUA – 64.943.

Urmareste LIVE evolutia pandemiei de COVID-19 in Romania si in lume.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *