Opt din zece români sunt de părere că acțiunile lor pot avea un impact pozitiv asupra mediului și societății

Ipsos a realizat un studiu realizat pentru ING Bank, în care se arată că șase din zece români ar renunța să cumpere produse și servicii de la companii care nu demonstrează responsabilitate față de mediul înconjurător și societate.

Mai mult, 40% declară că au renunțat deja să cumpere de la companii despre care au descoperit că nu sunt responsabile cu mediul, conform unui comunicat.

Astfel, „Asistăm la o transformare în prioritățile consumatorului. Pe de o parte avem o conștientizare a responsabilității individuale, iar pe alta vedem și creșterea așteptărilor față de companii și autorități”, spune Alexandra Maier, Sustainability Manager ING Bank România.

Responsabilitate individuală

Opt din zece români sunt de părere că acțiunile lor pot avea un impact pozitiv asupra mediului și societății. În timp ce existau deja pași în această direcție înainte de pandemie, 42% din cei intervievați spun că au observat o preocupare crescută față de mediu și în rândul prietenilor sau al familiei în ultimul an.

În convingerile sale, „Conștientizarea faptului că fiecare dintre noi e parte necesară din această schimbare și că realmente fiecare gest contează este un lucru foarte puternic pentru rezultate pe termen lung. Faptul că devenim cu toții mai conștienți de impactul pe care îl avem și nu mai așteptăm ”să se facă” arată că suntem pe direcția cea bună.”, a adăugat Alexandra.

Schimbări în obiceiurile de consum și așteptările față de companii

Procentul de 45% dintre români spun că sustenabilitatea produselor și impactul asupra mediului le influențează mai mult deciziile

Articol complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *